Zilele acestea, avand ca referent stiintific principal pe Shihan Ungureanu Niculai, a aparut cartea colegului nostru Stratila-Sorin Dorin, "Aikido si Spiritualitatea Orientului Indepartat". Pentru a va face o idee despre continutul acestei lucrari citam cuvantul inainte a domnului Lazar Grigoras, 3 Dan Aikido:

"Despre această lucrare aş putea să spun, în primul rând, că este o abordare curajoasă şi plină de nerv a unei teme care nu va putea fi niciodată dusă într-o zonă în care să nu stârnească polemici, respectiv într-o zonă în care să se stabilească definitiv cât de mult este, sau poate fi, spiritualizată aceasta artă marţială şi cât de mult poate fi privită ca o „cale” în sensul mai mult spiritual al cuvântului.
Aspectele spirituale ale principiilor Aikidō sunt principalele teme pe care autorul doreşte să le atingă, fără dorinţa de a le epuiza, ci mai degrabă din dorinţa de a le scoate în evidenţă şi a le transforma într-o provocare pentru fiecare practicant de Aikidō, ce doreşte să abordeze vasta deschidere pe care o crează acesta, dincolo de simpla tehnică de apărare.
Cartea debutează cu o trecere în revistă a zonelor geografice (Orientul Îndepărtat), a spiritualităţii şi a culturii specifice acestora doar ca o bază pe care să se poată „sprijini” construcţia, continuă apoi cu abordarea religiilor şi doctrinelor etice ce pot fi considerate ca şi sursă a filosofiei în care este învăluit Aikidō-ul, ca în final să escaladeze fiecare capitol specific antrenamentului, fără a pierde din vedere conotaţia spirituală a fiecăruia în parte.
Demersul este unul ce încearcă să deschidă orizonturi noi de abordare, prin paralele între semantica spirituală a diferitelor culturi, ca mai apoi, fiecare capitol să fie trecut prin filtrul „omului de ştiinţă” ce şi-ar dori şi o explicaţie mai exactă a fiecărui fenomen, bazată pe argumente ce ar satisface şi latura raţională a omului.
Ceea ce iese în evidenţă, pentru cel ce ar dori să citească această carte, este că ea se adresează mai degrabă practicantului de Aikidō care nu se sfieşte să caute mai adânc în „măruntaiele” acestei arte marţiale, sensuri posibile. Ea nu încearcă să lămurească, ci mai degrabă să pună intrebări, să ridice probleme şi să facă punţi de legătură, totul cu scopul de a dezvălui, dacă aceasta este în puterea omului, sensul spiritual al Aikidō-ului.
Volumul de faţă are un aspect plăcut, datorită modului de prezentare. Deşi doreşte să escaladeze şi o abordare ştiinţifică, subiectul cărţii a obligat autorul să insereze în conţinut imagini sugestive, documente, scrieri şi maxime („doka” – cântecele căii) pentru sprijinirea argumentaţiei şi pentru atingerea scopului urmărit.
Orice cititor, curios poate, şi neavând a cunoaşte decât din auzite despre Aikidō, ar putea găsi în aceasta motive şi idei ce ar putea fi studiate şi aprofundate.
Moştenirea aceasta, lăsată lumii întregi de către fondatorul Morihei Ueshiba (O-Sensei), îşi deschide braţele către tine doar dacă curiozitatea, dorinţa de a-ţi cunoaşte şi depăşi limitările şi poate înclinaţia spre mişcare te pot determina să încerci mai mult decât „a şti”.
Din acest considerent apreciez abordarea domnului profesor ca fiind una plină de curaj şi care ar putea fi un sprijin pentru orice practicant ce doreşte să accepte, conform spiritului Aikidō, şi alte puncte de vedere."





