Cei care se manifesta ca fiind orgoliosi, justifica, mai ales pentru sine, cum ca de fapt sunt doar oameni demni sau mandri de ei si realizarile lor. E o grava eroare si doar o scuza fiindca exista o multitudine de deosebiri intre demnitate si mandrie pe de o parte si orgoliu de cealalta parte, dar cea mai importanta este cea cu privire la orizontul la care se raporteaza, perspectiva. Daca demnitatea si mandria se bazeaza pe certitudinea care o are fiecare despre sine (mandria presupune o constientizare a propriilor valori, o buna cunoastere de sine, recunoasterea calitatilor si acceptarea defectelor), orgoliul se bazeaza, in cea mai mare parte, pe parerile celorlalti sau pe ceea ce crede sau spera orgoliosul ca gandesc ceilalti. Conform DEX [1]: „orgoliu = parere foarte buna, adesea exagerata si nejustificata, despre sine insusi, despre valoarea si importanta sa sociala; ingamfare, vanitate, suficienta, trufie.”

Vezi la unii cateva realizari mai mult sau mai putin importante sau ca au o oarecare pozitie obtinuta prin datul puternic din coate cand a fost nevoie, sansa de a fi omul potrivit la locul potrivit, eliminarea oricarei persoane ce era incomoda si deja incepe sa se manifeste un orgoliu peste masura. Oamenii orgoliosi, par a avea foarte multa incredere in sine, insa aceasta incredere este „artificiala”, impusa prin vointa, nu vine dintr-o certitudine interioara si de fapt ascunde neincredere, frica, datorita constientizarii ca nu au valoarea pe care incearca sa o impuna in ochii celorlalti. Orgoliul se naste dintr-o forma de egoism, din dorinta de a te pozitiona favorabil in raport cu ceilalti, pentru a te simti mai bine, pentru a-ti satisface EGO-ul.

Profilul psihologic al orgoliosului, are in stuctura, dupa parerea mea, urmatoarele elemente:

• are intotdeauna dreptate si nu ii place sa fie contrazis, daca-i asculta pe ceilalti o face doar ca sa gaseasca motive pentru a-i submina argumentele;

• minimalizeaza meritele sau competentele celorlalti (in timp ce le maximizeaza pe ale sale) de teama sa nu piarda din „putere”;

• se inconjoara doar de oameni care-l flateaza, care contribuie astfel la consolidarea „postamentului” pe care este cocotat si este necrutator cu oricine incearca sa-i puna la indoiala „valoarea”;

• este foarte suspicios, i se pare ca altii au ceva cu el si comploteaza impotriva lui;

• este ambitios, invidios, gelos, egoist si posesiv.

Lista ramane in continuare deschisa, daca gasiti de cuvinta, o puteti completa sau …diminua.

Orgoliul, ca orice manifestare psihica, este acceptabil, chiar necesar daca se mentine in niste limite rezonabile si isi face accidental simtita prezenta, fiindca asa cum mentiona Tiberiu Rudica [2]: „rostul diversitatii extraordinare a tipologiilor psihologice umane este acela de a spori continuu resursele «actului creator» uman – singurul care poate asigura progresul si autenticitatea existentei umane”. In momentul in care depaseste anumite limite orgoliul poate deveni cel mai mare dusman al nostru fiindca nu iti permite:

• sa te cunosti mai bine;

• sa devii mai bun, sa iubesti pe toata lumea;

• sa doresti mai mult, mai bine;

• sa realizezi cand gresesti.

Toate aceste lucruri interzise orgoliosului, impiedica practicantul Aikido sa se perfectioneze, sa progreseze (orgoliul are printre sinonime si cuvantul suficienta - cum sa evolueze un orgolios daca e „suficient” ceea ce este) iar asta poate insemna ca a „murit”, fiindca are dreptate O-Sensei Morihei Ueshiba cand spune: „daca incetam sa mai crestem, fizic si spiritual, suntem ca si morti”, iar Tiberiu Rudica cand spune: „viata omului pretinde o continua spiritualizare a existentei sale” [3].

Practica Aikido poate vindeca, conform spuselor maestrului Derlogea [4], toate „racilele societatii moderne”, inclusiv orgoliul. Maestrul a folosit cuvantul „poate” fiindca mai este necesara o conditie, o conditie care face diferenta: practica Aikido sa fie pentru fiecare dintre noi o „cale” permanenta de evolutie. Orgoliul, atat cat il avem fiecare din noi, este o „problema” de care orice practicant de Aikido ar trebui sa faca eforturi sa scape, asta insemnand un mod de a evolua. Daca nu diminuam la maximum orgoliul dar avem pretentia ca evoluam in Aikido nu facem decat sa ... manifestam orgoliu.

[1] http://dexonline.ro/definitie/orgoliu.

[2] Tiberiu Rudica - Psihologia umana si paradoxuri ale existentei, Editura Polirom, Bucuresti, 2006, p. 130.

[3] ibidem, p. 131.

[4] Derlogea, Serban - Aikido pentru toti, Editura Universitatii din Bucuresti, 2007. p. 83.