Pentru că în aikido nu există meciuri, ar trebui să acordăm mare atenţie felului în care practicăm. Latura spirituală a practicii e importantă, dar dacă o supra-accentuăm, antrenamentul devine idealist în sine şi e neglijat aspectul său realist. "Kata" (forma) şi "waza" (tehnica) trebuie recunoscute corect în practică.

De la Kata la Waza

Kata trebuie practicată în conformitate cu o anumită ordine sau metodă aranjată în prealabil care e bazată pe o relaţie raţională (riai). Astfel, nu cădem pentru că am fost aruncaţi, ci mai degrabă pentru că practicăm o kata concepută pentru ca noi să fim aruncaţi. Când stăpânim o mişcare raţională (kata), aceasta e exprimată ca o mişcare naturală (waza). Asta înseamnă că, dacă devii capabil să execuţi spontan o kata ca rezultat al practicii repetate, nu mai prezinţi o kata ci execuţi o waza. Învăţăm prin kata şi devenim inconştienţi de acest lucru. Cu alte cuvinte, cât timp mişcările ne solicită atenţia sunt kata, atunci când kata devine spontană, se transformă în waza.

Pentru a învăţa mişcările Aikido, mai întâi practicăm kata de bază (kihon waza, tehnicile de bază). Bazele constituie standardele (felul de a vedea şi de a gândi) şi o poziţie realistă din care putem observa corect lucrurile. Trebuie să înţelegem esenţa kata, nu înfăţişarea lor exterioară.

De exemplu, într-un puzzle care presupune îmbinarea unor piese din lemn, ştim aşezarea (stabilitatea) fiecărei piese înţelegându-i forma şi natura. În acelaşi fel, putem exprima kata care sunt comune tuturor oamenilor arătând părţile esenţiale comune ale structurii corpului uman (de exemplu, puncte cum sunt coatele se pot îndoi numai înăuntru) şi ar trebui să folosim raţional aceste părţi elementare. Poate părea exagerată folosirea termenilor „raţional” sau „logic” dar aceste concepte sunt doar chestiuni de bun simţ şi nu au nevoie de explicaţie.

Cât timp vom persista să tratăm kata superficial, vom începe să credem că au vreo importanţă deosebită. Nu putem explica sistematic sau raţional nici o kata numai prin învăţarea ei într-o manieră repetitivă fără a înţelege de ce anumite kata sunt considerate elementare. Ce dobândim prin învăţarea pur repetitivă este păstrarea formei (transmiterea formei exterioare) şi nu abilitatea de a crea (înţelegerea esenţei kata). Cu alte cuvinte, nu înţelegem ce facem.

Bazele nu trebuie învăţate, ci înţelese. Ele demonstrează mecanica dezechilibrării unui oponent şi crearea unei ocazii pentru aplicarea tehnicii. Dacă înţelegem greşit acest lucru ca fiind conducere şi manevrare, ne vom forma părerea că ne putem conduce circular oponentul. Asta se întâmplă pentru că nu suntem conştienţi de faptul că a-l conduce circular pe partener implică separare şi nu observăm că practica e o expresie a yin-ului şi că folosirea puterii în Aiki implică împingerea.

Kata: o unealtă de antrenament

La antrenament exersăm multe tehnici dar ele sunt toate variaţii ale aceleiaşi poziţii. Deci, ikkyo, shihonage şi alte tehnici sunt acelaşi lucru. Motivul pentru care par diferite e că este văzut numai aspectul lor exterior. Kata sunt expresia unui număr de variaţii prin mişcare dintr-o singură poziţie şi nu sunt altceva decât mijloace pentru a antrena corpul să se mişte liber. Ideea că unul e tot şi tot e unul nu e numai o chestiune spirituală. E adevărată şi pentru corpul nostru.

Nu există o metodă diferită dependentă de tehnică, de exemplu să spunem că ikkyo e făcut într-un fel şi cutare altă tehnică în alt fel. Toate sunt manifestări ale unei singure mişcări. Cu alte cuvinte, practicăm diferite kata pentru a înţelege o singură mişcare originală. Nu că ikkyo şi shihonage ar fi valoroase ca tehnici elementare. Le practicăm numai ca pe nişte mijloace convenabile de a înţelege yin-ul şi yang-ul unei poziţii (fundamentale).

Practica Aikido este o practică yin. Folosind Judo ca exemplu, e mai mult ca practica cu partener decât ca randori (practică liberă). Practica yin reprezintă în primul rând o secvenţă de exersare dinainte stabilită. Astfel, la antrenament, trecerea de la primirea atacului la aplicarea tehnicii e posibilă numai când există o diferenţă de abilitate. Când abilitatea unui oponent e superioară, acest lucru nu e posibil. Acesta e un punct cheie în practică.

Waza (mişcările naturale) sunt exprimate în concordanţă cu nivelul fiecăruia iar substanţa lor (tehnicile) se manifestă diferit de fiecare dată. Asta pentru că ceea ce posedăm în mod natural (abilitatea aşa cum este ea dobândită prin practică repetată) e exprimat prin anumite relaţii (forme).

Abilitatea e substanţa tehnicii

De exemplu să presupunem că avem un stilou scump, foarte bine făcut. Nu contează cât de bun este, valoarea lui finală va depinde de persoana care-l foloseşte. Cineva cu scris urât nu va putea scrie frumos chiar dacă ar folosi un stilou bun. Un caligraf destoinic, totuşi, poate scrie frumos chiar folosind un stilou ieftin. Nu contează că stiloul folosit e bun, ci faptul că abilitatea scriitorului ca rezultat al experienţei sale îndelungate e excelentă. Abilitatea însăşi e substanţa tehnicii. Numai cei care posedă abilitatea pot folosi cum trebuie un stilou foarte bun. Dacă nu înţelegem acest lucru, vom începe să acordăm o importanţă excesivă tehnicilor (waza) considerându-le pe ele a fi secretul, asta e la fel cu părerea că un stilou scump ne-ar face să scriem frumos. E important să înţelegem că tehnicile sunt unelte care ne ajută să simţim „ceva”. Acel „ceva” e sentimentul de satisfacţie pe care-l avem când suntem capabili să ne exprimăm liber abilitatea naturală cu ajutorul corpului în forma tehnicii.

Folosirea neglijentă a "Ki"-ului

Că tehnica e exprimată ca ceva misterios sau ca ceva obişnuit depinde de cum simte fiecare instructor, dar asta nu trebuie să aibă nici o influenţă asupra celor care învaţă. Cineva care încearcă să-şi facă acţiunile misterioase fără nici un motiv e ca o persoană care face mişcări lipsite de sens (lit., "dansul caracatiţei”) fără înţelegere. Cum spune vechea zicală, trebuie să înţelegem că putem duce un cal la apă, dar e la latitudinea calului dacă bea sau nu. Să tratezi cu uşurinţă rezultatele iluminării (în Aikido, "ki") bazate pe practica ascetică a înaintaşilor e ca şi cum am practica un pretins stil de Aiki cu o minte amăgită, ceea ce e echivalent cu o pretinsă filozofie zen. „Ki”-ul e imposibil de înţeles aşa de uşor. Prin practica zilnică, într-o zi vom ajunge deodată să înţelegem, fiecare corespunzător propriului nivel, abilităţile şi flexibilităţile pe care le are omul în mod natural.

Antrenamentul trebuie să fie ştiinţific şi raţional. E o greşeală să folosim neglijent filozofia religioasă. Practicanţii de arte marţiale din timpuri străvechi se perfecţionau prin experienţele lor (non-filozofice) şi apoi găseau ceva în comun cu lumea religiei. Dacă putem înţelege de la început punctul culminant al iluminării unui maestru, acestuia nu-i mai rămâne nimic de făcut. Prin folosirea neglijentă a cuvântului „ki”, instructorii introduc complicaţii care-i fac pe elevi să înţeleagă mai greu Aikido. Scopul practicii e de a ne permite să simţim Aikido pas cu pas. De aceea e un nonsens să vorbim cu uşurinţă de apogeul idealului. E ca şi cum un student de la universitate ar încerca să facă pe deşteptul lăudându-se în faţa unui elev din şcoala primară cu înalta sa educaţie, fără a înţelege însă valoarea acesteia. Dacă înţelegem într-adevăr învăţăturile cele mai importante ale predecesorilor, vom putea duce calul la apă fără să ne mai certăm pe principii. Nu trebuie să ne urmăm orbeşte înaintaşii ci trebuie să încercăm să descoperim prin proprie experienţă cauzele, efectele şi procesele lucrurilor, ca şi asemănările şi deosebirile dintre ele. Aiki e un mijloc care ne permite să observăm lucrurile corect. Scopul Aiki nu e să creeze o persoană ideologică şi atotştiutoare.

Yin-ul şi Yang-ul Aiki

Toate lucrurile au două aspecte, yin şi yang. Trebuie să recunoaştem că practica reprezintă o expresie a yin-ului punând accent pe uke (persoana care efectuează ukemi). Astfel, practica este yin şi realitatea (lupta reală şi meciurile) este yang. Într-o situaţie reală, avem nevoie de practică şi de încă ceva. Suntem liberi să permitem o anumită doză de intelectualizare în practica yin de vreme ce acesta nu implică luptă reală. Totuşi, dacă nu reuşim să re-accentuăm elementul yang (valoarea realistă şi utilitară) al antrenamentului şi continuăm să-l considerăm practică yin, vor apărea neînţelegeri (iluzii). În particular, e periculos să se insufle elevilor idealism şi filozofie. Diferitele învăţături şi principii ale înaintaşilor sunt formele de expresie pe care aceştia le-au folosit după ce înţeleseseră yang-ul. Deci, pentru oameni normali ca noi, ele reprezintă punctul culminant al unui ideal. Cred că scopul pregătirii noastre e să se apropie de această stare. Nu vom fi în stare de o „trezire” dintr-un singur salt chiar dacă susţinem o ideologie. Sunt încă mulţi paşi pe care trebuie să-i facem la nivele inferioare. Înţelegerea a ceva înseamnă de fapt să fii capabil să faci acel lucru. De aceea, o înţelegere exclusiv mentală e lipsită de sens.

Capcanele idealismului

Pentru că lucrurile au două aspecte, yin şi yang, e o mare greşeală să ajungem să credem că putem înţelege totul numai prin vederea părţilor yin. Kata sunt exprimate în forma yin. Înţelegând acest lucru, putem să exprimăm kata şi în forma yang. Deci pentru a înţelege corect yin-ul trebuie înţelese şi părţile yang. N-aveţi de ales decât să deveniţi idealişti dacă sunteţi convinşi de orice fără a observa existenţa părţilor yang. Cu alte cuvinte, încercăm să ne revanşăm pentru insatisfacţia pe care o simţim nefiind conştienţi de yang prin susţinerea idealismului. Şi, pentru a agrava lucrurile, începem să ne amăgim crezând că am găsit răspunsul la întrebări. Dacă luăm baseball-ul ca exemplu, ajungem să credem că am putea fi capabili de o lovitură „home run” numai exersând legănarea bâtei în timp ce declamăm teoria tehnică şi cuvinte ale jucătorilor faimoşi din toate timpurile. Adevărul e că nu poţi să dai în realitate o lovitură „home run”. Motivul e că practica legănării bâtei e yin în vreme ce meciurile de baseball sunt yang. Trebuie să ne dăm seama că antrenamentul e numai yin. Modurile de gândire (teoriile) sunt pentru pregătirea personală. Nici o teorie nu poate fi separată de aspectele practice. Dacă teoria ţi se transformă în idealism, totul s-a terminat.

Uke e esenţial pentru practică

Practica yin e expresia formei „încătuşate”. Astfel, mai întâi e necesar să fii încătuşat. În antrenament e important să fie înţelese corect rolurile lui „uke” şi „tori”. Rolul lui uke e să se adapteze mişcării lui tori iar tori îşi învaţă mişcarea cu cooperarea lui uke. Neînţelegerea acestui fapt duce la părerea greşită că uke a fost aruncat sau fixat pentru că tehnica lui tori a fost excelentă. Uke absoarbe mişcarea lui tori cu propriul corp numai prin cădere. Cu alte cuvinte, uke nu e aruncat, ci mai degrabă practică o formă în care rolul său de a fi aruncat. De aceea personajul principal al practicii este uke.

De obicei, în cazul unui meci care implică lupta, prima cerinţă e să nu cedezi încercării oponentului de a te dezechilibra. Să-ţi pierzi echilibrul înseamnă să fii învins. În practica Aiki, în calitate de uke, presupunem în mod subconştient că să fim dezechilibraţi e un lucru bun. Iată un principiu important şi un pericol al practicii yin. Dacă nu înţelegem acest lucru (adică dacă şi uke şi tori nu sunt conştienţi de asta), practica e lipsită de sens. Practica e posibilă numai datorită existenţei unei înţelegeri tacite iar refuzul de a înţelege acest lucru e o greşeală tragică. Un anume grad de intelectualizare e posibil după recunoaşterea acestei înţelegeri. Altfel, conduce numai la jocuri conceptuale şi la autosatisfacţie.

Yin: practică, Yang: meciuri

Suntem liberi să conceptualizăm orice. Tocmai din cauză că suntem liberi, trebuie să ştim semnificaţia libertăţii. Totuşi, nu e vorba de o libertate nelimitată. Yin îi e opus lui yang. Yang implică astăzi meciuri. În competiţie ne testăm forţele în conformitate cu anumite reguli. În trecut, luptele erau duse după bunul nostru plac, ceea ce în prezent nu mai e posibil sau necesar. Totuşi, dacă ar fi neapărată nevoie să lupţi, nu într-un meci, cred că ai lupta în maniera veche. Într-un astfel de caz, dacă nu cumva ai fi făcut într-adevăr pregătire yang, eforturile cheltuite cu pregătirea yin ar fi zadarnice. Aceasta pentru că practica yin e pentru dezvoltarea armoniei, nu pentru lupta reală. Din acest motiv e nepotrivit să vorbim de câştig, pierdere, putere sau slăbiciune în practica Aiki. În practica yin, şi tori şi uke sunt yin. În practica yin şi yang, tori e yang şi uke e yin (ca în randori din Judo). În confruntarea reală, ambii devin yang. Practica yin e o practică metafizică ce se desfăşoară într-o lume a armoniei. Practica yin şi yang are loc într-o lume de armonie parţială. Practica yang, care este competiţia reală, este lumea adevărată unde nu există armonie. Practica yin se desfăşoară într-o lume încătuşată de formă pe când practica yang are loc într-o lume în care suntem eliberaţi de astfel de forme. Ar fi un nonsens să credem că Aikido se rezumă la practica yin. Totuşi, la ora actuală, avem nevoie de o lume yin. Dacă nu înţelegem pe deplin semnificaţia practicii yin, realizarea păcii mondiale prin Aiki, aşa cum a propovăduit-o fondatorul, nu va fi posibilă.

E uşor de crezut că Aikido şi religia împărtăşesc puncte comune în modurile lor de gândire. Dacă nu înţelegem corect religia, rezultatul va fi, ca şi în cazul Aikido crearea de persoane captive într-o lume a iluziilor. Fiindcă nu suntem conştienţi de faptul că practica Aiki este yin, e uşor să găsim lucruri comune cu iluzia rezultată din înţelegerea superficială a religiei. Trebuie să înţelegem că religia şi Aiki sunt metode prin care ne dezbărăm de prejudecăţi. Cunoaşterea religiei şi a practicii yin sunt doar un pas din procesul aflării adevărului. Trebuie să acţionăm realist realizând că acest lucru este el însuşi o sarcină foarte grea.

(Editat şi tradus de Ikuko Kimura şi Stanley Pranin)

Copyright © 1974 - 2004

articol publicat în Aiki News #66 (Februarie 1985): A Common Sense Look At Aikido

traducerea: Victor Ioncu